Ce reguli trebuie sa respectam atunci cand oferim flori?

Atunci când se oferă flori, atât cel care face acest gest cât şi cel care le primeşte trebuie să ţină cont de câteva reguli simple pentru a nu fi consideraţi, nici unul nici celălalt, lipsiţi de bune maniere.

  1. Nu se oferă şi nu se ţin în casă flori artificiale, oricât de bine le-ar imita pe cele naturale. Este de prost gust.
  2. Trebuie evitate florile prea mari sau prea pretenţioase.Fiecare sezon are florile sale. Să nu le ocolim de dragul originalităţii, cu gândul că orhideele sunt mai distinse. Nu sunt.
  3. La noi în ţară există obiceiul de a oferi flori în număr impar. Se spune că totul în această lume are pereche, iar cea care le primeşte completează buchetul.
  4. Nu se dau flori bărbaţilor decât dacă se află la spital.
  5. Când oferim flori cu o anumită ocazie, rostim în acelaşi timp şi o formulă de felicitare. Dacă le ducem când mergem într-o vizită, nu spunem nimic. În schimb, gazda va mulţumi, le va admira şi în niciun caz nu va spune ”Vai, nu trebuia să vă deranjaţi” sau ”De ce aţi dat atâţia bani când sunt atât de scumpe?”
  6. Când un cuplu merge în vizită, domnul e cel care oferă florile gazdei.
  7. Florile nu se refuză în nicio situaţie.
  8. La spital nu se duc flori prea mari sau cu un miros puternic
  9. Este bine să ne gândim de acasă în ce vor fi puse. Nu este greu să aducem noi înşine un vas potrivit.
  10. Atunci când trimiţi flori prin curier:

Multe florării au la dispoziţie un om care ne poate face serviciul de a duce un buchet de flori la o dată şi oră precisă. Vom avea grijă să-i dăm adresa exactă, vom comanda buchetul şi îl vom plăti anticipat. Vom lăsa o carte de vizită, pe care vom scrie câteva rânduri destinatarului. Nu vom trimite buchete anonime. Cel care primeşte florile, va mulţumi cât mai repede, telefonic, celui care i le-a trimis .

 

C
Uncategorized
Cu ce ocazie oferim flori?

Flori pentru zile de nastere

 In cazul in care vrei sa cumperi un buchet de flori pentru aniversarea unei zile de nastere, opteaza pentru un buchet format din florile preferate ale sarbatoritului. In cazul in care nu stii care sunt acestea, alege un buchet mixt din flori de sezon, de diferite culori.

Daca este vorba despre o zi de nastere se recomanda un numar de fire egal cu numarul anilor impliniti, sau cu unul in plus, daca este vorba despre un numar par.

In cazul in care se vor oferi flori unui barbat sunt recomandate garoafele.

Flori pentru sarbatori religioase

 Craciunul este o alta ocazie cu care se daruiesc flori sau se fac aranjamente florale pentru decorarea mesei. In acesta perioada opteaza pentru flori rosii sau roz, cu multe frunze verzi. Leaga buchetul cu o panglica argintie si cu siguranta vei obtine efectul dorit. De asemenea, poti darui flori care simbolizeaza aceasta sarbatoare precum Poinsettia sau Holly.

Pastele este o alta sarbatoare religioasa importanta. Acesta cade la inceputul primaverii cand multe dintre flori incep sa infloresca. Cu acesta ocazie poti oferi cu succes lalele, narcise, zambile sau liliac. Poti opta chiar si pentru un buchet de flori mixt in care sa inserezi si cateva frezii deschise la culoare.

Atat de Paste cat si de Craciun poti opta cu succes si pentru buchete formate din Iris, floare ce simbolizeaza pacea, speranta, credinta si intelepciunea.

Flori pentru persoana iubita

Pentru iubita sau cu ocazia sarbatorilor de Valentine`s Day sau Dragobete poti oferi cu succes pentru trandafirii rosii, flori ce simbolizeaza iubirea. In cazul in care partenerei tale nu ii plac trandafirii, este bine sa ai in vedere preferintele ei in materie de flori si sa ii oferi un buchet cat mai spectaculos. Se recomanda florile cu tije lungi de culoare precum trandafirii, margaretele, lalelele sau freziile in culori albe, roz sau galbene.

Flori pentru 1 si 8 Martie

Deoarece Ziua femeii cade la inceputul primaverii, poti darui ghiocei sau lacramioare, flori care simbolizeaza gingasia si puritatea. De asemenea, mai poti oferi si alte flori precum narcise, zambile, lalele, iris sau trandafiri. Este de preferat sa optezi pentru cularea alba, abul insemnand puritate. Este bine sa ai in vedere si florile sau culoarea preferata a peroanei careia i le oferi.

Flori pentru o proaspata mamica si pentru bebelus

 Cand in familie sau in cercul prietenilor are loc un astfel de aveniment este bine sa optezi pentru flori viu colorate sau pale si nicidecum pentru unele albe. Poti alege flori precum trandarifi, de preferat roz, margarete sau liliac. Evita florile foarte parfumate si opteaza pentru buchete de mici dimensiuni. Leaga buchetul cu o panglica roz sau bleu in functie de sexul copilului. Pune-l intr-un cos alaturi de un ursulet de plus si eventual o cutie de bomboane de ciocolata sau o felicitare.

Iata cateva sugestii in functie de sexul copilului:

Pentru fetita: lacramioare, numa-uita, trandafiri roz sau liliac.

Pentru baietel: garoafe violet, stanjenei , crini sau narcise.

Flori pentru inmormantari

 Desi nu ne place a ne gandim la aceste evenimente neplacute, sunt momente in viata cand trebuie sa luam parte la ele. Desi in mod normal se daruiesc flori in numar impar, la o inmormantare se vor aduce doar flori intr-un numar par (2, 4, 6 etc). De obicei la inmormantari se duc flori precum garoafe sau cale dar se pot folosi si alte flori precum trandafiri si cupele de orhidee tot mai intalnite pe noile tendinde de coroane rotunde sau alte flori daca stim ca au fost preferatele.

Young handsome business man delivering bouquet of beautiful flowers

 

Uncategorized